PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. Vezi definitia »

rîncáci adj. – (Banat, Olt.) Cu un singur testicul. – Var. rînc(ău), rîncaș. Mr. arungaț, megl. răncaci, runcaci. Sl. rąka „mînă”. Li se spune animalelor cu un singur testicul, în urma unei castrări incomplete; și cum aceasta se făcea printr-o operație de tăiere foarte grea, rîncă (v. aici), este ușor ca animalul prost castrat să fie numit rîncaci sau rîncaș (Tiktin). Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *rēnĭcus ‹ rēn, cf. sp. rengo (Pușcariu 1463; Pușcariu, Lat. ti; REW 7290a); în loc de *mîrcaci, din sl. mrkati sę „a se împerechea” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187); din germ. Ranke „penis” (Pușcariu, Dacor., II, 604; REW 7044); din lat. rāmex „hernie” cu suf. -aci (Giuglea, Dacor., III, 786; cf. contra REW 7209a); din lat. rāmicōsus „bolnav de hernie” (Candrea; Scriban); din lat. runcāre (Rusu, Dacor., XI, 218); din sl. rąkavŭ „ciung” (Tailliez, Cah. S. Pușcariu, II, 201). Rut. ryngač trebuie să provină din rom. (Candrea, Elemente, 409). Vezi definitia »

învărnicí (învărnicésc, învărnicít), vb. – (Olt., Banat) – A înfrăți. Sb. vernik „prieten”, apropiat de văr prin etimologie populară (Pușcariu, Dacor., VII, 123; DAR). Vezi definitia »

ASTRĂGÁCI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute. – Cf. bg. străgaci „răzuitor”. Vezi definitia »

pipáci, pipáci, s.m. (reg.) mac. Vezi definitia »