HOMINÍZI s. m. pl. familie de hominieni fosili sau actuali, care se caracterizează prin mers biped și dentiție umană etc.; hominide. (< fr. hominidès) Vezi definitia »

swázi [swa pron. sŭa] adj. invar., s. m. și f. sg. și pl. Vezi definitia »

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = se fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim ? ce dorești?; b) Poti tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire. Vezi definitia »

SERBEZÍ vb. IV. v. sărbezi. Vezi definitia »

asurzí (-zésc, -ít), vb. – 1. A deveni surd. – 2. A-i lua cuiva auzul. – Mr. asurdzăscu. Lat. *assŭrdῑre, de la obsurdesco (Pușcariu 157; REW 6024; DAR); cf. it. assordire, fr. assourdir. Cf. surd. – Der. asurzitor, adj. (care asurzește). Vezi definitia »