lármă (lárme), s. f. – 1. (Înv.) Alertă, alarmă. – 2. Gălăgie, tărăboi, zgomot mare. Germ. Alarm (‹ it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. lárma (Cihac, II, 165; Gáldi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarmă, s. f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Der. lărmălău, s. n. (Trans., gălăgie), sing. reconstituit din pl. lărmălaie, cf. hărmălaie; lărmui, vb. (înv., a alarma; a face zgomot); lărmuitor, adj. (zgomotos). Vezi definitia »

OLEÁTĂ, oleate, s. f. Desen executat pe hârtie de calc, pe care sunt trasate detaliile unui teren și cadrul secțiunii topografice la care se referă. [Pr.: -le-a-] – Cf. engl. oiled [paper]. Vezi definitia »

SMALTÍNĂ, smaltine, s. f. Minereu de cobalt de culoare albă-argintie, cristalizat în sistemul cubic. – Din fr. smaltine. Vezi definitia »

SOBUȘÓARĂ, sobușoare, s. f. Sobiță. – Sobă¹ + suf. -ușoară. Vezi definitia »

REPTÍLĂ, reptile, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate ovipare, de obicei terestre, târâtoare, cu temperatura corpului variabilă, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima formată din două auricule și un ventricul (Reptilia); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. reptile, germ. Reptile. Vezi definitia »