nafacá (-ále), s. f. – 1. Rație, porție, dietă. – 2. Necesitate, nevoie. – 3. Soartă, noroc. – Var. nacafa. Tc. (arab.) nafaka (Șeineanu, II, 267; Lokotsch 1532), cf. ngr. ἀναφαϰᾶς. Sec. XVIII, înv., cu primele două sensuri. Vezi definitia »

surdúca s.f. art. (reg.) joc de copii cu mingea: de-a surduca. Vezi definitia »

URDUCÁ, urdúc, vb. I. V. hurduca. Vezi definitia »

îmbucá (îmbúc, îmbucát), vb. – 1. A înghiți. – 2. A gusta ceva de mîncare. – 3. A înfuleca. – 4. A împreuna, a uni, a cupla. – 5. (Înv.) A disprețui. – 6. (Înv.) A săruta, a îmbrățișa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. bucă (Pușcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la bucă, în interiorul limbii rom., pare mai puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul lat. „gură”, pe cînd în rom. bucă înseamnă numai „obraz”. – Der. îmbucătură, s. f. (înghițitură, duminicat; muștiuc; îmbinare; colț de stradă); îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură). Vezi definitia »

ALOCÁ vb. tr. a prevedea, a destina mijloace bănești sau materiale. (după fr. allouer) Vezi definitia »