RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio]. Vezi definitia »

CAPITÁLIE s. f. v. capitală. Vezi definitia »

NEFROSTOMÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru devierea spre exterior a urinii din cavitățile renale. [Gen. -iei. / < fr. néphrostomie, cf. gr. nephros – rinichi, stoma – deschidere]. Vezi definitia »

CUPELÁȚIE s.f. Procedeu industrial de separare a argintului din minereurile bogate în plumb, constând în topirea minereului într-un curent puternic de aer. [Gen. -iei. / cf. fr. coupellation]. Vezi definitia »

PROSOPOGRAFÍE s.f. (Lit.) Figură de compoziție care constă în descrierea trăsăturilor exterioare, ținutei unui om sau animal. [Gen. -iei. [< fr. prosopographie, cf. gr. prosopon – față, graphein – a scrie]. Vezi definitia »