Definita cuvantului răstav
RĂSTÁV, răstavuri, s. n. I. (Reg.) 1. Fâșie de pământ pe care se cultivă un singur fel de plante. 2. Fâșie de pământ între două rânduri de semănături. II. Șină de fier dințată, care servește la fixarea formelor tipografice în rame. [Var.: ristáv s. n.] – Et. nec.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu răstav
BÚHAV, -Ă adj. v. puhav. Vezi definitia »
astáv, astávuri, s.n. (înv. și reg.) căptușeală, pânză groasă Vezi definitia »
BOLESLAV, numele a trei cneji cehi. Mai importanți: 1. B. I (c. 935-967). Și-a extins autoritatea asupra Moraviei și Slovaciei, a consolidat autoritatea centrală și a dat Cehiei o nouă organizare administrativă. 2. B. II cel Pios (967-999). Și-a extins autoritatea asupra întregii Cehii. Vezi definitia »
mîrșáv (mârșávă), adj. – 1. Debil, slab, neputincios. – 2. Josnic, mîrșav, ticălos. Sl. mrŭšavŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187; Șeineanu, Semasiol., 209), cf. bg. măršav, sb. mršav, ceh. mršavy. – Der. mîrșevie, s. f. (ticăloșie, josnicie); mîrșevesc, adj. (ticălos, josnic); mîrșevește, adv. (josnic; prin trădare); mîrțină (var. mărțină), s. f. (cadavru, măruntaie), din sl. mrŭcina, cf. sb. mrgina, cr., slov. mercina și bg. mărša (› mr., megl. mărșă „cadavru”); mîrțoagă, s. f. (gloabă), cu suf. -og (Cihac, II, 187; Conev 57; Densusianu, GS, I, 349), cuvînt pe care Diculescu 176 îl lega de v. germ. mariha, marha › germ. Mähre „gloabă, mîrțoagă”, și pe care Lahovary 335 îl dune spre o epocă anterioară indoeurop. Vezi definitia »
ZUÁV s. m. militar francez dintr-un corp de infanterie, pe vremuri în Algeria. (< fr. zouave) Vezi definitia »