SPONTÁN, -Ă I. adj. 1. care acționează pe moment, cu promptitudine. 2. (fiziol.; despre mișcări) care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. 3. (despre plante) care crește liber în natură. II. s. n. (fil.) categorie a materialismului istoric care exprimă activitatea determinată direct de necesitatea istorică, obiectivă. (< fr. spontané, lat. spontaneus) Vezi definitia »

aerian, -ă, aeriani, -e adj. neatent; rupt de realitate Vezi definitia »

SARMAȚIÁN, -Ă adj., s. n. (din) ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei. (< fr. sarmatien) Vezi definitia »

ROLÁN s. n. fibră sintetică obținută prin polimerizare, cu proprietăți asemănătoare lânii. (< ro/mânesc/ + -lan/ă/, n. com.) Vezi definitia »

ban (báni), s. m. – Conte, titlu nobiliar și administrativ al vechii guvernări românești. A fost mai întîi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. și-au adăugat la jumătatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan „bogat, avut”, titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca și în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s. n. (ținut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul României); bănățean, adj. (din Banat); bănățesc, adj. (din Banat); bănățește, adv. (ca în Banat); băneasă, s. f. (soție de ban); bănesc, adj. (propriu unui ban); bănie, s. f. (funcție sau rang de ban); bănișor, s. m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci județe ale Olteniei; funcție desființată în 1761); bănișorie, s. f. (prefectură, funcție de bănișor). Vezi definitia »