SFINȚÍT², -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost invocat harul divin pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți¹. Vezi definitia »

ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos) Vezi definitia »

LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi. Vezi definitia »

popărít s.n. (înv.) dare pe care o plăteau în trecut popii. Vezi definitia »

ACONÍT s.m. (Bot.) Plantă cu florile albastre și cu frunzele de un verde-închis; (pop.) omeag. [< fr. aconit, cf. lat. aconitum]. Vezi definitia »