ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s. m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s. f. (izbitură); ciocnet, s. f. (izbitură); ciocnitură, s. f. (izbitură). Vezi definitia »

MARTÍNI, martíniuri, s. n. 1. Cocteil preparat dintr-un amestec de gin sau vodcă și vermut sec. 2. (Cu inițială majusculă) Marcă italiană de vermut alb sau roșu. (prob. alterat din (cocteil) Martinez, din n. pr. Martínez) [et. MW] Vezi definitia »

BĂLUȘENI, com. în jud. Botoșani; 5.437 loc. (1991). Biserică de lemn (sec. 18). Vezi definitia »

SALMONI- elem. „păstrăv”. (< fr. salmoni-, cf. lat. salmo, -onis) Vezi definitia »

TAIPÍNI s.m.pl. (Ist.) Denumire dată participanților chinezi la războiul țărănesc antifeudal, anticolonialist și de eliberare de la jumătatea sec. XIX. [< chin. Tai-ping < Taipin tien go – statul ceresc al marii păci]. Vezi definitia »