MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. Vezi definitia »

DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. Vezi definitia »

măcél (măcéluri), s. n. – Masacru, omor. Origine îndoielnică. Ar putea reprezenta lat. macĕllum (Pușcariu 1007), cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea, împrumut literar, din it. macello; această ipoteză ar fi plauzibilă, dacă s-ar presupune că cuvîntul următor, cu suf. de agent, s-ar menține datorită cuvîntului simplu. Der. măcelar, s. m. (casap), din lat. macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipsește în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde alb. makjeljar, it. macellaio; măcelăresc, adj. (de măcelar), atestat la Radu Popescu, la începutul sec. XVIII; măcelăreasă, s. f. (nevasta măcelarului); măcelări, vb. (a omorî, a extermina); măcelărie, s. f. (magazin de carne). Vezi definitia »

cățél (cățéi), s. m. – 1. Pui de cîine. – 2. Pui de animal din familia canidelor. – 3. Adulator, lingușitor. – 4. Larvă de albină, viespe sau furnică. – 5. Gaură în mînerul coasei, în care se fixează lama acesteia. – 6. Parte ce se desprinde din căpățîna de usturoi. – 7. Parte a cheii care intră în broască. – 8. Frînă la războiul de țesut, care împiedică mișcarea de recul a sulului de urzeală. – 9. Montant de ușă. – 10. Stîlp, coloană, suport vertical destinat să susțină o greutate. – 11. Trăgătoare de cizme. – 12. (Arg.) Avocat, apărător. – Mr. cătsăl; megl. cătsǫl. Lat. cattelus (Pușcariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Șeineanu, Chien, DAR); cf. it. catello, v. prov. cadel, fr. chiot, cat. cadell, arag. cadillo, gal. cadelo. Hasdeu, Cuv. Bătrîni, I, 274, pleca de la catullus, cf. Corominas, I, 569. Accepția 6 ar reprezenta după Pușcariu, Lat. ti, 10 și Pușcariu 315, lat. cap(i)tellum; însă la această opinie pare a se renunța în DAR, și nu se justifică, dacă se are în vedere sensul der. cățeli, și accepția identică a it. cacchio „germen”, abruz. kakkye „sfert de nucă”, fr. caïeu „bulb”, care pleacă de la același cuvînt lat. Der. cățelandru, s. m. (cățel, pui de cîine); cățelește, adv. (precum cîinii); cățeli (var. cățela), vb. (a fi în călduri; despre animale, a se împerechea; a se multiplica; despre plantele cu bulb, a da lăstari; despre albine, a ieși din larvă), cuvînt pe care Koerting 2021 și Graur, Rom., LV, 251 îl derivă greșit de la lat. cattullire (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276 și Graur, BL, VI, 145), și care ar putea reprezenta lat. catillare, glosat de Du Cange „per alienas domos girare, tractum a catulis”. Din rom. provine mag. kecel (Candrea, Elemente, 405; Edelspacher 16). Vezi definitia »

BAGATÉL s.n. v. bagatelă. Vezi definitia »