TRANSDÚCE vb. tr. a transforma o mărime fizică în alta (o forță într-o tensiune electrică, energia electrică în cea sonoră). (< engl. transduce) Vezi definitia »

feríce adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b. Vezi definitia »

púrice (púrici), s. m. – 1. Insectă parazitară (Pulex irritans). – 2. Joc care constă în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cărțile de joc, reprezentată la scară redusă la colțul cărților. – 4. Cuișor, țintă de bătut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, purițe, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Pușcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga. – Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curăța de purici; a examina, a recunoaște), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Pușcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, și probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricărie, s. f. (mulțime de purici); puricariță (var. puricică, puricioasă), s. f. (plantă, Pulicaria vulgaris); puricaș, s. m. (insectă, Podura nivalis); puricătură, s. f. (bătaie); puricel, s. m. (cuișor; pl., terci de mălai cu grăsime sau unt); purici, vb. (a bate ținte; Mold., a așeza bîrnele care, după tencuială, formează peretele casei țărănești); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479). Vezi definitia »

cubice s. n. pl. (intl.) zaruri. Vezi definitia »

scuturíce s.f. (reg.) nume de plantă; ipcărige. Vezi definitia »