încăibărá (-réz, încăibărát), vb. – 1. A apuca, a prinde, a înșfăca. – 2. (Refl.) A ajunge la păruială, a se lua la bătaie. – Var. îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la încăiera încrucișat cu carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. încheibăra. Nu pare posibilă explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 și DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a închide în colivie”. Scriban admite o încrucișare a lui încăiera cu cherba. Vezi definitia »

REÎNCADRÁ, reîncadrez, vb. I. Tranz. A încadra pe cineva din nou într-un post (pe care l-a ocupat anterior). – Re¹- + încadra. Vezi definitia »

ARSURA, com. în jud. Vaslui; 2.211 loc. (1991). Importantă cetate traco-getică (sec. 4-2 î. Hr.), întărită cu două valuri de pămînt. Vezi definitia »

norá, pers. 3 sg. noreáză, vb. I (pop.) a (se) înnora. Vezi definitia »

FAVORÁ, favorez, vb. I. Tranz. (Înv.) A favoriza. – Din favoare. Vezi definitia »