ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală., a usca puțin; a zbici. [Vântul] năvălea furtunos pe câte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvântând noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină...pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvântat. PAMFILE, I.C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvântat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul. TOPÂRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvântat De sângele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las'să plouă!...Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvânta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă, Mâneca de la cămașă. COȘBUC, P. I. 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gând care-i zvântă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, s. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bântuirile cumplite ale turcilor...ce zvântau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvântă. – Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvântă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvânta. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mâna pe însuși armele turcilor, deteră în păgâni de-i zvântară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) Vă zvânt! Vă sparg capetele...Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit) A ridica, a zvârli în sus. Guvernul să îndeasă...ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvânte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvântez (ALECSANDRI, O. 176). Vezi definitia »

FROTÁ vb. I. refl. A se freca, a veni în contact. [< fr. frotter]. Vezi definitia »

TOASTÁ vb. I. intr. A închina un pahar în sănătatea cuiva; a ține un toast. [Pron. to-as- și tosta. / < fr. toaster]. Vezi definitia »

VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]]. Vezi definitia »

BIZOTÁ vb. tr. a șlefui oblic muchiile la o oglindă, o piatră prețioasă, un smalț dentar. (< fr. biseauter) Vezi definitia »