ESÉNȚĂ s.f. 1. Ceea ce este principalul din obiecte și din fenomene, totalitatea celor mai profunde și stabile însușiri și relații ale obiectelor și proceselor, ceea ce face ca un lucru, o ființă să fie ceea ce este, constituind natura lui. 2. Lichid volatil care se extrage din plante sau din anumite substanțe. ♦ Substanță concentrată care, diluată, dă un produs alimentar. 3. Specie de arbori care alcătuiesc arboretul principal dintr-o pădure. ♦ Varietate de lemn. [< lat. essentia < esse a fi, cf. it. essenza, fr. essence]. Vezi definitia »

fârță, fârțe, s.f. (reg.) copil neastâmpărat. 2. femeie plimbăreață, teleleică, fâță, fleoarță. Vezi definitia »

TREMBOLÉNȚĂ s.f. (Liv.) Tremurătură. [După fr. tremblement]. Vezi definitia »

BUTÁDĂ s. f. vorbă de spirit; ironie. (< fr. boutade) Vezi definitia »

șugulícă, s.f. (reg.) cuvînt cu care se cheamă caprele; șuguriță, șuguță, sică. Vezi definitia »