OLĂCÁR, olăcari, s. m. 1. (Înv. și reg.) Olac (1), curier. ♦ Îngrijitor al cailor de poștă. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu strângerea cailor de olac. – Olac + suf. -ar. Vezi definitia »

almár (almáre), s. n. – Dulap. – Var. almariu, armar(iu). Istr. armor. Lat. armarium, poate direct în var. (Pușcariu 66; REW 625; DAR); cf. vegl. armar, it. armadio, v. fr. almaire, armaire (› fr. armoire). Din lat. s-a transmis aproape tuturor limbilor europene, cf. germ. Almer, ngr. ἀρμάρι, alb. armar (probabil din it.), cr. ormar, orman (de unde, în Banat, orman „dulap”), mag. almáriom, ceh. (j)almara, pol. almarya. În rom., în forma almar, provine probabil din slov. almara (cf. Berneker 30) sau din mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi, Dict., 102). A fost întărit în parte de contactul cu fr. armoire › rom. armuar. Cu formele sale anterioare este pop. numai în Trans. și Banat. Vezi definitia »

ȘALUPÁR, șalupari, s. m. (Rar) Persoană care conduce o șalupă; șalupist. – Șalupă + suf. -ar. Vezi definitia »

PRESTELÁR, -Ă adj. dinainte de a se fi format stelele. (< fr. préstellaire, engl. prestellar) Vezi definitia »

itinerar Vezi definitia »