TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoară (smucind). ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. ◊ Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) a face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a înfunda pe cap o bonetă, o căciulă; a duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (mânat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig. (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort greu. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți, a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere). Vezi definitia »

RECULÉGE vb. 1. refl. a-și veni în fire, a-și recăpăta calmul, liniștea. 2. a medita profund, a se cufunda în meditație. (după fr. recueillier) Vezi definitia »

ATRÁGE vb. tr. 1. a trage, a duce la (către) sine. ◊ a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes. 3. a avea drept consecință. (după fr. attirer) Vezi definitia »

ZOOSPORÁNGE, zoosporangi, s. m. Sporange cu zoospori. – Din fr. zoosporange. Vezi definitia »

frînge (frấng, frấnt), vb. – 1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmșu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Pușcariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngăcios, adj. (care se frînge ușor); frîngător, adj. (care se rupe); frîngătoare, s. f. (Trans., meliță); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntură, s. f. (ruptură, rupere; fractură; deschidere; boală, beteșug; pop., sifilis; fragment, bucată; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ură, cf. săritură, căutătură, scurtătură (după Candrea-Dens., 648, REW 3468a și DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioară la frînt); frînturi, vb. (Banat, a frămînta aluatul), al cărui semantism pare să contrazică tot ce s-a spus în legătură cu frămînta; frîntoare, s. f. (chin, necaz); frînghiu, s. n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucișare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încălca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, după Pușcariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Pușcariu, Lr., 18 și DAR, din lat. pop. *infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteză care nu este necesară); înfrîntură, s. f. (blenoragie); răsfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. răs-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s. f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl găsim menționat în dicționare (se folosește ca titlu de maxime răzlețe sau de citate de mică întindere), pare a fi o creație modernă, capricioasă și fără autoritate; nu știm dacă Vlahuță este cel care a folosit-o pentru prima dată (Giuglea, LL, I, 164, o pune greșit în legătură cu prov. refranh). Vezi definitia »