PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț. Vezi definitia »

ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Bucată scurtă de țeavă, care face legătura între un recipient și o conductă. – Din germ. Stutzen. Vezi definitia »

BERZUNȚ, culme muntoasă, cu orientare NV-SE, situată în E Carpaților Orientali, între Trotuș și Tazlău, alcătuită din fliș. Alt. max.: 990 m (vf. Măgura). Vezi definitia »

STIGLÉȚ s. m. v. sticlete. Vezi definitia »

POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. Vezi definitia »