fluturá (flútur, fluturát), vb. – 1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”. Vezi definitia »

ASPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni; a inspira. ♦ (Despre o pompă) A trage, a absorbi (un fluid) prin modificarea presiunii aerului. ♦ A pronunța un sunet întovărășindu-l de un sunet laringal. 2. intr. (Fig.) A ținti, a năzui, a tinde spre ceva. [P.i. aspir, conj. -re. [< fr. aspirer, it. aspirare < lat. adspirare]. Vezi definitia »

ETCÉTERA adv. Și alții, și altele, și așa mai departe. [Pron. et-ce-te-ra, abrev. etc. / < lat. et caetera]. Vezi definitia »

EPURÁ vb. tr. 1. a curăța de substanțele, de corpurile nefolositoare ori dăunătoare, a purifica apa, spre a o face potabilă. 2. a îndepărta dintr-o instituție, întreprindere etc. elementele necorespunzătoare; a concedia; (fam.) a exclude; (cu privire la fondul unei biblioteci) a îndepărta cărțile necorespunzătoare din punct de vedere științific sau politic. (< fr. épurer) Vezi definitia »

READERÁ vb. intr. a adera din nou. (< fr. réadherer) Vezi definitia »