ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. Vezi definitia »

EXCESÍV, -Ă adj. Care întrece marginile, măsura; nemăsurat, exagerat. ◊ Climă excesivă = climă cu variații mari de temperatură de la un anotimp la altul. // adv. Peste măsură de..., foarte. [Var. escesiv, -ă adj. / cf. fr. excessif]. Vezi definitia »

JUSTIFICATÍV, -Ă adj. care servește pentru a justifica; justificator. (< fr. justificatif) Vezi definitia »

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif]. Vezi definitia »

COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Al cărei miez se desface cu greutate din coajă. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. Vezi definitia »