VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lemne sau vântură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare). Vezi definitia »

GARÁ vb. tr. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer) Vezi definitia »

ABRACADÁBRA subst. Cuvânt cabalistic căruia obscurantiștii îi atribuiau puterea magică de a realiza un lucru supranatural. – Din fr., it. abracadabra. Vezi definitia »

îmbourá, îmbouréz, vb. I (înv.) 1. a marca vitele cu fierul roșu. 2. (refl.) a lua forma coarnelor de vită. Vezi definitia »

AVENTURÁ vb. refl. a se expune unor riscuri mari, a se hazarda, a risca. (< fr. sáventurer) Vezi definitia »