Definita cuvantului denominativ
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu denominativ
DATÍV s. n. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus. Vezi definitia »
REACTÍV, -Ă I. adj. 1. referitor la reactivitatea chimică; (despre substanțe, radicali etc.) care reacționează ușor în reacții. 2. (fiz.) referitor la reactanță; (despre bobine, condensatoare) care realizează un transfer periodic de energie în circuit. II. s. m. (chim.) substanță având proprietatea de a reacționa în mod specific într-o reacție. (< fr. réactif) Vezi definitia »
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus. Vezi definitia »
SEMNIFICATÍV, -Ă adj. 1. care scoate ceva în evidență, cu un înțeles precis. 2. care are o semnificație, plin de înțeles, cu tâlc; expresiv. 3. însemnat; important. (după fr. significatif) Vezi definitia »
ELECTRONEGATÍV, -Ă adj. (despre elemente chimice) ai cărui atomi captează electroni, transformându-se în ioni negativi. (< fr. électronégatif) Vezi definitia »