ECONOMÍE s.f. 1. Totalitatea relațiilor de producție dintre oameni care alcătuiesc baza societății într-o anumită epocă. ◊ Economie națională = totalitatea ramurilor de producție și de muncă ale unei țări; economie politică = știință care studiază dezvoltarea relațiilor sociale de producție în intercondiționarea lor cu forțele de producție, legile producției sociale, repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică. 2. Chibzuință, cumpătare (în cheltuieli, în folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezervă de bani; bani agonisiți. 4. Alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. économie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodărire]. Vezi definitia »

POTENȚIOMETRÍE s. f. electrometrie. (< fr. potentiométrie) Vezi definitia »

FOTOFONÍE s.f. Transmitere a sunetelor prin intermediul razelor luminoase. [Gen. -iei. / < fr. photophonie]. Vezi definitia »

HEMIPLEGÍE s.f. Paralizie a unei jumătăți laterale a corpului; hemiplexie; hemipareză. [Gen. -iei. / < fr. hémiplégie, cf. gr. hemi – jumătate, plege – lovitură]. Vezi definitia »

LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a organizării activității instructiv-educative din școală, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un școlar (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare cuvenite. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. Vezi definitia »