cuțovláh (cuțovláhi), s. m. – Român din Macedonia, macedoromân. Ngr. ϰουτζόβλαχος „valah șchiop”. Sec. XVIII. Vezi definitia »

siromáh (-hi), s. m. – Muncitor. Indica (sec. XV-XVII) o categorie fiscală de locuitori din Munt. și din Mold., care nu plăteau dări în chip de proprietari, ci numai ca muncitori manuali, agricultori sau negustori. Sensul lui juridic și administrativ este paralel cu cel de sirac sau sărac. Gr. χειρομάχος, prin intermediul sl. siromachŭ (Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43). Cf. sărman. Vezi definitia »

leáh (-léhi), s. m. – Polonez. – Var. (înv.) leav, leș. Sl. lĕchŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Byhan 317), cf. rut. ljach, tc. leh. – Der. leașcă, s. f. (poloneză); leșesc, adj. (polon); leșește, adv. (ca polonezii); Lehia, s. f. (Polonia, înv.); Lehliu, nume propriu, din tc. lehli „polonez”. Vezi definitia »

AMFIBRÁH s. m. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate). (< fr. amphibraque, lat. amphibrachus) Vezi definitia »

TRIBRÁH s. m. picior de vers greco-latin din trei silabe scurte. (< fr. tribraque) Vezi definitia »