ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. 2. tr. A așeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare]. Vezi definitia »

ASALTÁ, asaltez, vb. I. Tranz. A ataca violent un loc întărit, un obiectiv, pentru a-l cuceri. ♦ Fig. A copleși cu rugăminți, cu cereri etc. – It. assaltare. Vezi definitia »

alivánta, adv. – Pe spate, cu picioarele în sus. It. alla banda, prin intermediul pronunțării ngr. ἄλλα βάντα, termen marinăresc, introdus în rom., probabil în sec. XVIII (Scriban; Iordan, BF, VI, 150). Este posibil să aparțină aceleiași familii și alivancă, s. f. (turtă din mălai și brînză); alivenci, s. f. pl. (dans tipic mold.); alivăni, vb. (a întoarce, a răsturna; a înmuia). Evoluția acestor cuvinte nu este clară. Poate să se fi produs, la alivancă, o contaminare cu sl., cf. ceh. (na)liwanec „prăjitură în formă”, de la liti „a forma”; dar cuvintele sl. aduse de Cihac și DAR nu constituie o explicație suficientă în sine. Bogrea, Dacor., III, 724 (și Scriban) explică acest cuvînt prin sl. *olivenka, de la olivnij „în ulei”, care pare îndoielnic; tot Bogrea vede în alivăni un der. de la aliman. Vezi definitia »

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântéz] – Lat. *exventare. Vezi definitia »

FELICITÁ vb. I. tr. A spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important, a unor succese etc. ♦ refl. (Fam.) A se socoti fericit, mulțumit pentru un rezultat obținut. [P.i. felícit, -tez, 3,6 -tă. / < fr. féliciter, it. felicitare]. Vezi definitia »