FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare). Vezi definitia »

DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare]. Vezi definitia »

SEKÚRA s. f. cireș japonez cu flori foarte frumoase, dar fragile, care se bucură de un adevărat cult. (< cuv. jap.) Vezi definitia »

gâra-mâra s.f. (pop., înv.) ceartă continuă. Vezi definitia »

MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); apune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). Vezi definitia »