pénsulă (pénsule), s. f. – Pămătuf, penel. Germ. Pinsel. Vezi definitia »

UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture. Vezi definitia »

METILCETÓNĂ s. f. Compus organic lichid cu miros caracteristic, utilizat ca solvent și ca intermediar la fabricarea unor medicamente și rășini sintetice; butanonă. – Din fr. méthylcétone. Vezi definitia »

CARBAMÍDĂ s. f. uree. (< germ. Karbamid) Vezi definitia »

sméură (-ri), s. f. – Fructul roșu, aromat al unui arbust din familia rozaceelor. – Var. zmeură și der. Mr. asńură. Origine necunoscută. Forma primitivă trebuie să fie *smeu, pl. s. smeuri, de unde sing. actual; legătura cu smeu „căpcăun” (Tiktin) este posibilă, dar nu pare clară și nu explică mr. Etimonul *meulum ‹ meum „?” (Scriban) nu pare deloc convingător; originea ngr. (Tiktin; Roesler 575; Candrea) nu este posibilă. Poate e vorba de o rădăcină sl. sm(r)-, care indică un fruct sau un obiect, încrețit, cf. rus. smoródina „coacăză”, smorčok „zbîrciog”, smorstennyĭ „încrețit”, sb. smigj, smrec, smreka „ienupăr”; bg. smrăštjam „a cuta, a încreți”. – Cf. smorodin. Der. smeur (var. smeurar), s. m. (arbustul de zmeură, Rubus idaeus), smeuriș (var. smeurică), s. f. (Trans., Bucov., rezedă, Reseda odorata). – Din rom. trebuie să provină ngr. σμέουρον, tc. izmavula. Vezi definitia »