Definita cuvantului diatonică
DIATÓNICĂ, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (în sintagma) Gamă diatonică = succesiune naturală de mai multe sunete muzicale aflate la distanță de tonuri și semitonuri. 2. S. f. Structură melodică formata din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu diatonică
ODONTOPLÁSTICĂ s. f. replantare dentară. (< germ. Odontoplastik) Vezi definitia »
cioróslă (-le), s. f. – (Trans.) Brăzdar de plug. Mag. csoroszlya (DAR). Este cuvînt sl., intrat în mag. prin rut. čeresló; cf. bg. čerešlo, de unde provine cireșnă, s. f. (zăbrea), după A. Bocănețu, Codrul Cosminului, II, 165. Vezi definitia »
BURTÍCĂ, burtici, s. f. Burticică. – Burtă + suf. -ică. Vezi definitia »
LEICUȘOÁRĂ, leicușoare, s. f. (Pop.) Leicuță2. – Leică1 + suf. -ușoară. Vezi definitia »
círtă (círte), s. f. – 1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin). Vezi definitia »