zăgîrnă (-ne), s. f. – Sac de cînepă care servește de sedilă și storcătoare. – Var. zăgîlnă. Sb. zagrnuti „a înfășura, a lega” de la grnuti „a acumula”. Legătura cu gr. σαγίς (Diculescu, Elementele, 453) sau cu lat. zaberna „tolbă, teacă” (Scriban) este improbabilă. Bg. zagărna (Conev 65) poate fi etimon sau împrumut din rom. Vezi definitia »

SUFRAGÉTĂ s.f. Partizană a mișcării femeilor din Anglia de la începutul sec. XX, prin care se urmărea obținerea drepturilor politice pentru acestea. [< fr. suffragette]. Vezi definitia »

APORÉTICĂ s.f. (În filozofia antică) Metodă de a descoperi contradicțiile și dificultățile teoretice în scopul găsirii adevărului sau pentru a fundamenta o îndoială agnostică. [< fr. aporétique, cf. gr. aporein – a se îndoi]. Vezi definitia »

cioáră (cióri), s. f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s..m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit). Vezi definitia »

BALALÁICĂ s.f. Instrument muzical cu trei coarde, compus dintr-o cutie de rezonanță triunghiulară. [Pron. -lai-că. / < rus. balalaika]. Vezi definitia »