BUCUR, Marin (n. 1929, Podul Rizii, jud. Dîmbovița), istoric literar român. Monografii („Ov. Densusianu”, „C.A. Rosetti”), editări de documente, restituiri eminesciene și caragialiene; versuri („La apa Vavilonului”). Editor al „Caietelor Eminescu”. Vezi definitia »

ABAJÚR s.n. Parte a lămpii care acoperă becul pentru a feri ochii de lumina prea puternică sau pentru a îndrepta lumina într-o anumită direcție. Abajurul poate fi din metal, sticlă, carton sau stofă. Vezi definitia »

VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Înv.) Virgin; neprihănit. – Din vergură. Vezi definitia »

balaur, balauri, s. m. 1. polițist. 2. șef mare. 3. țigan. Vezi definitia »

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur ‹ lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea). Vezi definitia »