ȘTERGÁR, ștergare, s. n. 1. Bucată dreptunghiulară de pânză, uneori cu broderii sau cu franjuri, care servește ca prosop sau ca podoabă în casele țărănești; ștergătoare (2), ștergură. 2. Maramă. – Șterge + suf. -ar. Vezi definitia »

CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar. Vezi definitia »

EDILITÁR, -Ă adj. referitor la administrația, la lucrările de interes public ale unui oraș. (< fr. édilitaire) Vezi definitia »

șulár (-re), s. n. – Însăilare. – Var. șulai. Origine incertă, probabil de la sulă. După Scriban, din sl. silo „sulă”. În Munt. și Mold. de sud. Vezi definitia »

pupár, -ă, adj. (reg.) harnic; aspru; amar. Vezi definitia »