TELECOPIATÓR s. n. aparat pentru telecopiat. (după fr. télécopieur) Vezi definitia »

CUPLÓR, cuploare, s. n. (Elt.; în sintagma) Cuplor optic = dispozitiv format dintr-un emițător și un receptor de lumină izolate electric, folosit pentru transmisia unor semnale prin intermediul luminii; optoizolator, optocuplor. – Din engl. coupler. Vezi definitia »

SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urcă, ascendent; spec. (despre plante) agățător. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 3. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 4. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. Vezi definitia »

BOBINATÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care execută bobinări și reparații de bobine sau înfășurări electrice. II. s. f. mașină de bobinat. II. s. n. (cinem.) mecanism care asigură rularea peliculei sau a benzii magnetice pe noaieuri sau bobine. (după fr. baboneur) Vezi definitia »

călătór (călătoáre), adj. – 1. Care călătorește. – 2. (S. m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incertă. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale „drum, stradă”; însă der. prezintă dificultăți. Suf. -tor se aplică de obicei der. verbali; și, pe de altă parte, nu poate da naștere la rîndul său la un der. verbal, ca a călători (verbi gracia, supărător este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a supărători). Pușcariu 262 și DAR a încercat să evite dificultatea, presupunînd că termenul călător ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar „călător” de la udhë „drum”. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator față de via. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvînt. Ideea de „călătorie” era strîns legată de cea de „a călări”, cf. germ. reisen și reiten. Dacă presupunem că lat. caballus a format aceeași der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul călător „persoană care merge călare” și, mai tîrziu, „persoană care călătorește”. Der. călătoreț, adj. (care călătorește mult); călători, vb. (a fi călător, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); călătorie, s. f. (acțiunea de a călători); călătorit, adj. (care a călătorit mult). Vezi definitia »