zeu s. m., art. zéul; pl. zei, art. zéii Vezi definitia »

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S.n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me. Sursa: DEX '98 Trimisă de gall, 2 Jun 2003 Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 Greșeală de tipar EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego Sursa: NODEX Greșeală de tipar éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io. Sursa: DER Trimisă de blaurb, 27 Aug 2007 Trimisă de LauraGellner, 5 Mar 2005 Greșeală de tipar eu2 (concept filosofic) [pron. eu] s. n., art. éul Sursa: DOOM 2 Greșeală de tipar eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a) Sursa: DOOM 2 Trimisă de Laura-ana, 23 May 2007 Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 Vezi definitia »

ALIZÉU s.n. Vânt regulat care suflă tot timpul anului în regiunile tropicale, în emisfera boreală de la nord-est către sud-vest și în emisfera australă de la sud-est către nord-vest. [Pl. -ee. / < fr. alizé, cf. it. aliseo]. Vezi definitia »

EXTRANÉU, -ÉE, extranei, -ee, adj. (Rar) – Din afară, străin. – Din lat. extraneus. Vezi definitia »

ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. Vezi definitia »