rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106). Vezi definitia »

FIȚÚICĂ, fițuici, s. f. Bucată mică de hârtie pe care se fac diferite însemnări. ♦ Nume disprețuitor dat unei gazete fără însemnătate. – Cf. germ. Fitschen „fleac, mărunțiș”. Vezi definitia »

asudeálă, asudéli, s.f. (înv. și reg.) nădușeala dobitoacelor Vezi definitia »

ORBEÁLĂ, orbeli, s. f. (Reg.) Slăbire a vederii; orbire. – Orbi + suf. -eală. Vezi definitia »

APRETÚRĂ, apreturi, s. f. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil. ♦ (Concr.) Local, instalație în care se efectuează aceste operații. – Germ. Appretur. Vezi definitia »