Definita cuvantului semicalc
SEMICÁLC, semicalcuri, s. n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie în care o parte reprezintă un calc, iar cealaltă parte o formă deja existentă în limbă. – Semi- + calc.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu semicalc
FOTOCÁLC s. n. calc (1) obținut prin acțiunea luminii. (< fr. photocalque) Vezi definitia »
tîlc (-curi), s. n.1. Interpretare. – 2. Comentariu, explicație. – 3. Semnificație, sens. Sl. tlŭkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 400). – Der. tîlcovanie, s. f. (interpretare, exegeză), înv. din sl. tlŭkovanije; tîlcos, adj. (Basar., povestitor, care istorisește cu plăcere); tîlcui, vb. (a interpreta, a explica, a comenta; a traduce), din sl. tlŭkovati; tîlcuitor, s. m. (interpret; exeget). Vezi definitia »
PÂLC, pâlcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul, componența) Grup mic și neorganizat de oameni: p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. În pâlcuri sau pâlcuri-pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri. 2. (Înv.) Unitate militară la sfârșitul evului mediu, în Moldova și în Țara Românească. corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostași; stol, ceată. – Din sl. plŭkŭ. Vezi definitia »
șovîlc interj. – Exprimă ideea de șchiopătare sau de scufundare. – Var. șobîlc, știobîlc, știopîlc, știulbic, știuldic. Creație expresivă, cf. bîldîbîc, hîltîc, cobîlț, șontîc.Der. șovîlcăi, vb. (Mold., a șchiopăta); șovîrcăi, vb. (a șovăi, a ezita); șovîrnog, adj. (șchiop); știobîlcăi, vb. (a se bălăci); știuldica, vb. refl. (Trans., a se cufunda); știulbica, vb. (Trans., a căuta sub apă); știulbic (var. știuldic, știrbic, știulbic), s. n. (Trans., prăjină cu care se scot peștii din ascunzători). Vezi definitia »
pîlc (pî́lcuri), s. n. – Trupă, gloată, mulțime. – Var. polc. Sl. plŭkŭ „grămadă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 239), din germ. Volk (Miklosich, Fremdw., 118), cf. pol. polek, pułk, rus. polk.Der. pîlcui, vb. refl. (înv., a se grupa, a se așeza în ordine); polcovnic, s. m. (înv., colonel, comandant de regiment), din pol. połkownik, rus. polkovnik, mai ales în Mold. Din rom. provine ngr. πολϰόβνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z