téme (-m, -mút), vb. – 1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influența sl. bojati se; dar cf. construcția sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător); teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s. n. (înv., teamă); temoare, s. f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s. n. (teamă, gelozie). Vezi definitia »

TÉRME s. f. pl. 1. băi publice la romani. 2. izvoare termale. (< lat. thermae) Vezi definitia »

RALIFÓRME s.f.pl. Ordin de păsări, cuprinzând ralidele; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. raliformă. / < fr. ralliformes]. Vezi definitia »

sălășíme s.f. (reg.) loc de odihnă, pe care s-a așezat ceva sau cineva. Vezi definitia »

MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime. Vezi definitia »