TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

HADRÓN s.m. (Fiz.) Particulă de masă superioară sau egală cu protonul, supusă interacțiunii foarte slabe, electromagnetice și gravitaționale. [< fr., it. hadron, cf. gr. hadros – greu]. Vezi definitia »

FANIÓN s.n. Steguleț folosit pentru semnalizare. [Pron. -ni-on. / < fr. fanion]. Vezi definitia »

CANTON [kæntən] 1. Oraș în NE S.U.A. (Ohio), la S de L. Erie; 401,4 mii loc. (1988, cu suburbiile). Expl. de cărbuni superiori. Oțelării. Constr. de mașini agricol; prelucr. petrolului; produse alim. 2. Denumire engleză a orașului chinezesc Guangzhou. Vezi definitia »

VITRÓN s. n. fibră de sticlă, obținută prin filare. (cf. lat. vitrum, sticlă) Vezi definitia »