șúncă (-ci), s. f. – Jambon. Germ. Schinken, dial. Schunke (Cihac, II, 397; Borcea 213; Gáldi, Dict., 183), cf. mag. sonka, sunka, sb., cr. šunka. Vezi definitia »

cásă (cáse), s. f. – 1. Locuință. – 2. Cămin, familie. – 3. Pereche căsătorită, familie. – 4. Descendență, stirpe, familie nobilă, dinastie. – 5. Încăpere, odaie. – 6. Reședință, sediu. – 7. Birou, centru. – 8. Mobilier casnic, obiectele din casă. – 9. Placentă. 10. Cabină, gheretă. – Mr., megl. casă, istr. cǫse. Lat. casa (Diez, I, 115; Diez, Gramm., I, 32; Pușcariu 302; Candrea-Dens., 179; REW 1728; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. casa. – Der. căsar, s. m. (cap de familie), pe care Candrea-Dens., 280 și REW 1750 îl derivă direct din lat. casarius; căsaș, s. m. (cap de familie, bărbat căsătorit; rudă); căsător, s. m. (cap de familie), format de la un vb. dispărut, reprezentant al lat. *casare (Pușcariu 305; DAR); căsătoresc, adj. (conjugal, matrimonial); căsători, vb. (a (se) uni prin căsătorie), pentru semantismul căruia cf. it. accasare, sp. casar, și observațiile lui Bogrea, Dacor., III, 413; căsătorie, s. f. (unuiune legală pentru întemeierea unei familii); necăsătorit, adj. (burlac); căsean, adj. (familiar); acasă, adv. (în casa proprie), care poate fi formație rom. sau reprezentant al lat. ad casam, cf. it. a casa; cășiță (var. căsiță), s. f. (căsuță, alveolă; pilă de pod, formată dintr-o căsuță de bețe cu umplutură de pietre; sertar), în legătură cu der. de la casă DAR își exprimă îndoiala, deoarece i se pare inexplicabil rezultatul ș, care apare la alți der., cf. cașnică, cășuță; chișița, s. f. (colivie, cușcă), pare a fi var. asimilată a cuvîntului anterior; casnic, adj. (conjugal, matrimonial); cașnică, s. f. (Arg., concubină, ibovnică); căsnicesc, adj. (conjugal); căsuță (var. cășuță), s. f. (dim. al lui casă); căsoaie, s. f. (augmentativ al lui casă; pivniță, cămară și bucătărie la casele de la țară; lucarnă, luminator; pilă de pod). Rut. kašicja „pilă de pod”, pe care DAR îl dă ca etimon al rom. cășiță, este mai curînd der. al rom. Vezi definitia »

PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema. Vezi definitia »

ALVEOLÍTĂ s. f. Inflamație acută sau cronică a alveolelor (1). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolite. Vezi definitia »

NECRÓZĂ, necroze, s. f. Distrugere a unor țesuturi sau organe vii ale plantelor sau ale animalelor, provocată de întreruperea circulației sangvine, de infecții, arsuri etc. – Din fr. nécrose. Vezi definitia »