țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit). Vezi definitia »

NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. Vezi definitia »

horéț (horéțe), s. n. – Coș de răchită, mai ales pentru a usca păstrăvi. Mag. halrács „năvod” (Scriban). Vezi definitia »

BÂRNÉȚ, bârnețe, s. n. Cingătoare îngustă cu care se încing femeile peste catrință. ♦ Brăcinar. – Din bârne (pl. lui bârnă) + suf. -eț. Vezi definitia »

pităngúț, -ă, adj. (reg.) micuț. Vezi definitia »