STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile: ulucă. 2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., scr. stobor. Vezi definitia »

ÎNVESTITÓR s.m. Cel care învestea un cavaler. [Cf. it. investitore]. Vezi definitia »

POLARIZATÓR s.n. Polarizor. [< germ. Polarisator]. Vezi definitia »

STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2.(Înv.:despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător. Vezi definitia »

VASOMOTÓR, -OÁRE adj. (despre agenți fizico-chimici, nervi) care determină contractarea și dilatarea vaselor sangvine; (despre acțiunea acestor nervi) care se exercită asupra pereților vaselor sangvine. (< fr. vaso-moteur) Vezi definitia »