CAPELATÚRĂ, capelaturi, s. f. (Mar.) Capelare. – Capela + suf. -tură. Vezi definitia »

SCIÉNTICĂ s.f. Disciplină recent apărută, al cărei obiect de studiu îl constituie știința ca fenomen social, dezvoltarea și structura acesteia, organizarea, locul și rolul ei în societate, îmbunătățirea continuă a cercetării științifice etc.; știința despre știință; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incertă]. Vezi definitia »

sárică (-ci), s. f. – Manta de lînă. – Mr. sar(i)că. Lat. sarĭca, în loc de serĭca (Densusianu, Hlr., 74; Pușcariu 1525; REW 7848), cf. calabr. sáraca, sárica, vb. fr. sarge, sp. sarga, ngr. σάριϰα (Rohlfs, EWUG, 1913; Rosetti, II, 66), alb. sarkë (Philippide, II, 654). Der. din doricul *σαριϰόν, în loc de σηριϰόν (Diculescu, Elementele, 422), nu pare probabilă. Din rom. provine mag. szárika (Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »

GRĂÚNȚĂ, grăunțe, s. f. V. grăunte. Vezi definitia »

-CLÍZĂ¹ elem. „închidere, ocluziune”. (< fr. -clise, cf. gr. kleisis) Vezi definitia »