1. Refl.(Despe oameni)A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. (Fam. despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni. Refl. și tranzitiv A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a se zăpăci. (Despre lucruri) A-i pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (fam.) a induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba, a păcăli, a înșela.Din prost Vezi definitia »

ÎNTRERÚPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre]. Vezi definitia »

încépe (încép, începút), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins). Vezi definitia »

oáspe (-péți), s. m. – 1. Persoană care primește găzduire. – 2. Musafir. – Var. oaspete. Mr. oaspe, megl. oaspiț. Lat. hospĕs, pl. hospĭtes (Diez, I, 298; Pușcariu 1215; Candrea-Dens., 1275; REW 4197), cf. it., prov. oste, v. fr. ost (fr. hôte), sp. huésped, port. hospede. Pentru dubla der. oaspe și oaspete, cf. om și sp. sierpe și serpiente. Der. ospăta, vb. (a da mîncare; a mînca, a petrece), mr. ospetu, ospetare, care ar putea proveni de asemenea din lat. hospĭtāre (Pușcariu 1231; Candrea-Dens., 1277; REW 4199; Tiktin); cf. alb. špëtoń „a salva” (Philippide, II, 644); ospătat, s. m. (birtaș, hangiu); ospătătoare, s. f. (înv., hangiță); ospătător, s. m. (hangiu, birtaș); ospătărie, s. f. (cîrciumă, birt); ospătos, adj. (primitor); ospătăreț, adj. (primitor); prospăta (var. împrospăta), vb. (Trans., a invita), pare o confuzie locală a lui ospăta cu proaspăt, cf. prospătură „mîncare proaspătă” (după Pușcariu, Dacor., III, 685 și REW 4199, din lat. perhospĭtāre; după Graur, BL, V, 101 din pre și ospăta). – Cf. ospăț. Vezi definitia »

PRÍNCIPE, principi, s. m. Titlu purtat de conducătorul unui principat și de membrii unor familii princiare, regale sau imperiale; persoană având acest titlu; prinț. – Din it. principe, lat. princeps, -ipis. Vezi definitia »