fărtoí, fărtoiésc, vb. IV (reg.) 1. a da carul într-o parte, apucându-l de partea dindărăt; a cârmi carul din drum. 2. (refl.; despre sanie) a aluneca cu fundul într-o parte din cauza drumului aplecat. Vezi definitia »

BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2.Fig. (Fam.) Bibic². – Bibil[ică] + suf. -oi. Vezi definitia »

îmboí, îmboiésc, vb. IV refl. (reg.) a se da peste cap, a se prăvăli, a se rostogoli, a veni de-a dura (de-a rostogolul, de-a-n boulea). Vezi definitia »

AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui). Vezi definitia »

răsbói (-oáie), s. f. – 1. (Înv.) Luptă, bătălie, încăierare. – 2. Conflict armat. – Var. război. Mr. arăsboi, megl. răsboi. Sl. razboi „homicid”, cf. sl. bojŭ „moarte, luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 42), cf. bg., slov. razboj. – Der. răsboi, vb. refl. (a face război, a lupta); răsboinic, s. m. (luptător), din sl. razbojnikŭ; răsboinicie, s. f. (combativitate, agresivitate); răsboinicesc (var. răsboiesc), adj. (de război), înv.; răsboitor, adj. (beligerant); resbel, s. n. (război), cuvînt format arficial pe la 1860-70, prin contaminarea lui răsboi, cu lat. bellum (Phlippide, Principii, 107). Vezi definitia »