Definita cuvantului crupă
CRÚPĂ crupe, s. f. 1. Partea de dinapoi și de sus a trunchiului unor mamifere, cuprinsă între șale și baza cozii. 2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1). 3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din fr. croupe.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu crupă
TO'RINĂ, s.f. (Reg.) Coastă a unui munte acoperită cu pădure. Vezi definitia »
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. Vezi definitia »
HORMONOGENÉZĂ s.f. Sinteză a hormonilor în organism; hormonopoieză. [< fr. hormonogenèse]. Vezi definitia »
púță (-țe), s. f. – 1. Penis, cuvînt din limbajul copiilor. – 2. Puști, mucos. – Mr., megl. puță, istr. puțę. Creație expresivă, aparține familiei piț-, care indică un obiect mic (cf. pipiric, pițigoi, pitic, puțin). Cel mai probabil este că această creație trimite la lat. cf. praepūtium „prepuț”, sălăpūtium „mormoloc”, care indică existența unui *pūtium „mic”; cf. și putus și pittinus, pisinnus (=mentula, la Marcial). Lat. *pūtium a fost propus și de P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 246; Tiktin; REW 6881; Rosetti, I, 171. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din cr. puca ‹ it. pulcella (Miklosich, Fremdw., 121); din pol., ceh. pica „vulvă” (Cihac, II, 301); de la un lat. *pupucea (Crețu 360); de la un lat. *pubucea ‹ pubes (Meyer, Neugr. St., II, 12; Pascu, I, 147); de la un lat. *putea ‹ putus (Pușcariu, Jb., XI, 40; Pușcariu 1416); din lat. potta „buză” (Jud, Bull. Dialectol. Rom., III, 12); anterior indoeurop. (Lahovary 340). Der. puțișoare, s. f. pl. (paste); puțoi, s. m. (tînăr, flăcău; vas de sticlă de formă caracteristică, din care se poate bea țuică); cu var. mult mai răspîndită, țoi, s. m., abreviată fără îndoială din motive de decență. Cf. puțin. Vezi definitia »
ȚUICĂRÉALĂ, țuicăreli, s. f. Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală. Vezi definitia »