CĂLDURĂ, călduri, s. f. 1. Starea sau gradul de încălzire a unui corp; faptul că un corp posedă o anumită temperatură; senzație produsă de corpurile calde; temperatură ridicată. 2. (Fiz.) Mărime scalară prin care se exprimă transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite părți ale aceluiași sistem în cadrul unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiază fenomenele termice. ◊ Căldură specifică = căldură necesară ridicării cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ◊ Căldură animală = energie calorică rezultată în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substanțelor nutritive. 3. (La pl.) Timp călduros, atmosferă fierbinte; vreme toridă. 4. (La pl.) Temperatură ridicată a corpului; febră. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patimă. ♦ Afecțiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioadă din ciclul sexual în care animalele femele manifestă dorința naturală de a se împerechea. – Lat. pop. caldura. Vezi definitia »

GALÉRĂ s. f. navă de comerț sau de război, lungă și cu puntea joasă, cu vele și rame mânuite de sclavi sau de condamnați la muncă silnică. (< fr. galère) Vezi definitia »

SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă). Vezi definitia »

DIAFTORÉZĂ s. f. proces metamorfic prin care șisturile cristaline se adaptează unor condiții de metamorfism mai puțin intens decât cel care a determinat formarea lor; retromorfism. (< fr. diaphtorèse) Vezi definitia »

tărbăceálă, tărbăcéli, s.f. (pop. și fam.) 1. bătaie. 2. ocară, batjocură. Vezi definitia »