INFAMÍE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ♦ stâlpul ĕi = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ĕi = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia) Vezi definitia »

SÉRIE s. f. 1. înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune de ființe, lucruri, fapte de același fel sau asemănătoare; șir, mulțime. ◊ grup, categorie într-o clasificare; repetare a aceluiași tip, a aceleiași acțiuni etc. ♦ în ~ = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip. ◊ (sport) grupă de concurenți care dispută o probă de calificare. 2. grup de compuși organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula sa câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 3. (mat.) expresie dintr-o infinitate de termeni deduși unul din altul după anumite reguli și legați prin semnele plus sau minus. ♦ ~ statistică = șir paralel a două caracteristici corelate după un anumit criteriu. 4. (geol.) succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci. 5. ansamblul mărcilor poștale care formează o anumită emisiune. ◊ parte dintr-o colecție sau publicație periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general. 6. număr de ordine pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip; număr de fabricație. 7. (fon.) grup de sunete sau foneme printr-o trăsătură comună. 8. (muz.) succesiune prestabilită de 1² sunete ale gamei cromatice, în care fiecare sunet are valoare egală. 9. (inform.) tratare a operațiilor bit după bit. (< fr. série, lat. series) Vezi definitia »

EXULCERÁȚIE s. f. ulcerație superficială, ușoară. (< fr. exulcération) Vezi definitia »

ORTOEPÍE s.f. Pronunțare corectă a cuvintelor. ♦ Parte a lingvisticii care studiază pronunțarea corectă a cuvintelor unei limbi. [Gen. -iei. / < fr. orthoépie, cf. gr. orthoepeia – limbaj corect]. Vezi definitia »

PALEOGEOMORFOLOGÍE s.f. Parte a paleogeografiei care studiază evoluția reliefului în trecut, reconstituind configurația acestuia și procesele geomorfologice din diferite perioade geologice. [Gen. -iei. / < fr. paléogéomorphologie]. Vezi definitia »