LÓBONȚ, lobonți, s. m. Nume dat ostașilor care luptau pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. – Cf. magh. labanc. Vezi definitia »

rumânéț, -eáță, rumânéți, -țe, adj. (reg.) cu obiceiuri românești, ca românii. Vezi definitia »

NĂTĂFLÉȚ, -EÁȚĂ, nătăfleți, -țe, adj., s. m. și f. (Persoană) care este lipsită de istețime, care nu știe să se descurce, pe care o înșeală cu ușurință toți; p. ext. (om) prost, tont, nătâng. [Var.: nătăfléte adj., s. m.] – Probabil contaminare între nătărău și fleț. Vezi definitia »

SĂRĂCÚȚ, -Ă, sărăcuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sărac. ◊ (Adverbial) Îmbrăcat cam sărăcuț. – Sărac + suf. -uț. Vezi definitia »

hîț interj. – Indică o mișcare ritmică de legănat. – Var. hîța, huța, uța, ița. Creație spontană. – Der. hîță, s. f. (Banat, sanie); hîțîi (var. hați, hățăi, ița, huțăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mișca), cf. bîțîi; hîțîna (var. hîțina, hîțîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlțîna (var. hîlțîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv, cf. sgîlțîna; hîrț, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huță, s. f. (leagăn, scrînciob); huiț, s. n. (Trans., a legăna); huțuna (var. huțîna, huțina), vb. (a scutura; a legăna); huțuț, s. n. (leagăn, scrînciob); huțuța, vb. (a legăna); huțupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heață, s. f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîțînătoare (var. huțunătoare), s. f. (scrînciob); (h)oțopină (var. huțupină), s. f. (mîrțoagă; femeie rotofeie). Vezi definitia »