GIVEȚIÁN s. n. ultimul etaj al devonianului mediu. (< fr. givétien) Vezi definitia »

ARGAN Giulio Carlo (1909-1992), istoric, eseist și critic de artă italian. Prof. univ. la Roma. Abordează fenomenul artistic prin prisma climatului de idei al epocii („Arhitectura preromanică și romanică în Italia”, „Henry Moore”, „Cădere și salvare în arta modernă”). Vezi definitia »

organ genital barbatesc (penis) Vezi definitia »

CARCÁN s.n. Guler de fier cu care erau legați în Franța răufăcătorii la stâlpul infamiei. [< fr. carcan, cf. v.germ. querca – gât]. Vezi definitia »

corcodán (-ni), s. m. – 1. Păun. – 2. Fumăriță (Fumaria officinalis). Formație expresivă, care urmărește să imite zgomotul făcut de păun, cf. colcăi, cîrcîi, cîrcni. Pentru legătura semantică între păun și fumăriță, cf. alt nume al plantei, iarbă-de-curcă. Aparțin aceleiași familii expresive cîteva cuvinte a căror legătură pare evidentă, fără însă a fi și intenția imitativă: corcodină, s. f. (curcă); corcoață, s. f. (femeie stricată; cîrpă), care pare a reproduce semantismul sp. pava, fr. poule sau cocotte (dacă această ipoteză este justă, este interesant de observat evoluția de la „prostituată” la „cîrpă”, care apare în sens invers într-un mare număr de cuvinte, cf. buleandră); corcodi, vb. (a împodobi, a dichisi); corcodel, s. m. (cufundar, Gallinula chloropus; nume dat mai multor păsări de apă care obișnuiesc să se scufunde: Podiceps cristatus, Podiceps rubricollis, Colymbus arcticus, etc.), al căror nume pare a imita clipocitul apei la scufundare, cf. colcăi (întrucît este poreclă foarte curentă la țigani, s-a considerat de origine țig.; după Scriban, din alb. korkodhilj „crocodil”; ambele ipoteze sînt neverosimile); corchezi, vb. (a stîlci, a vorbi stricat o limbă; a face ceva de mîntuială), pe care DAR încearcă să-l reducă la mag. kurkázni „a iscodi” sau a corci „a degenera” (după Scriban, din mag. korcsosni); corcoduș (var. curcuduș, curcudel, corcodel, culduș, toltuș), s. m. (varietate de prun, Prunus cerasifera), al cărui nume se poate explica prin obiceiul foarte generalizat de a face din fructele sale un fel de ciorbă deasă (cf. chisăliță), și prin zgomotul produs de fructe la fierbere, cf. corcofeală; corcodușe, s. f. (varietate de prună); corcofeală, s. f. (păsat, terci; bolboroseală); corcoli (var. corconi, corcosi), vb. (a bolborosi; a tîndăli; a răsfăța, a linguși), al cărui ultim sens pare a rezulta dintr-o confuzie cu cocoli (pentru originea onomatopeică a acestui cuvînt, cf. Philippide, II, 708); corcos, adj. (verde, crud, necopt, acru). Vezi definitia »