LUNÉTĂ s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la depărtare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o mașină-unealtă, servind la susținerea pieselor care se prelucrează. 3. Element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mai mari. ◊ Lunetă cilindrică = boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette]. Vezi definitia »

CẤRCĂ s. f. (În loc. adv.) În cârcă = în spate, în spinare. – Din scr. [nositi na-]krke. Vezi definitia »

MÁRȘĂ s.f. Sol format de depunerile rămase după retragerea apelor mării. V. polder. [< germ. Marsch, rus. marș]. Vezi definitia »

ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, alcătuire; (concr.) clădire rudimentară. – Din alcătui¹ + suf. -eală. Vezi definitia »

véșcă, véște, s.f. (reg.) 1. văcălie. 2. tipar în care se pune cașul. Vezi definitia »