GHIOÁGĂ, ghioage, s. f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit. P. gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec. Vezi definitia »

PRICOPSEÁLĂ, pricopseli, s. f. (Pop.) 1. Situație materială bună, bunăstare, bogăție; câștig, profit (fără muncă), chilipir. ♦ (Ir.) Ispravă, scofală. 2. Știință de carte, învățătură. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a da) pe cineva pe (sau spre) pricopseală = a lua (sau a avea, a da) pe cineva ca ucenic, ca elev. [Var.: procopseálă s. f.] – Pricopsi + suf. -eală. Vezi definitia »

ENTÓRSĂ s. f. leziune traumatică a unei articulații cauzată de ruperea sau întinderea bruscă a ligamentelor. (< fr. entorse) Vezi definitia »

struguríță, struguríțe, s.f. (reg.) 1. agrișă. 2. coacăză. 3. agriș. 4. coacăz. Vezi definitia »

cópcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire). Vezi definitia »