Definita cuvantului conlocuire
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu conlocuire
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. Vezi definitia »
ciocănitoáre, ciocănitóri, s.f. (pop., înv.) mitralieră. Vezi definitia »
SUFERÍRE, suferiri, s. f. (Înv.) Faptul de a suferi; suferință. – V. suferi. Vezi definitia »
SFREDELÍRE, sfredeliri, s. f. Acțiunea de a (se) sfredeli și rezultatul ei. – V. sfredeli. Vezi definitia »
TRUNCHIÉRE s.f. Acțiunea de a trunchia și rezultatul ei; tăiere, ciuntire. [Pron. -chi-e-. / < trunchia]. Vezi definitia »